Subiect:
I.Decizia nr.1 din 21 ianuarie 2013 ICCJ referitoare la calitatea procesuala activa a organizatiilor sindicale si la instanta competenta teritorial sa judece cererile acestora
II.Onorariul de succes in dosarele pe recalculare catre Casa de avocatura Gilca&Vasiliu
Continut :
I.Decizia nr.1 din 21 ianuarie 2013 ICCJ referitoare la calitatea procesuala activa a organizatiilor sindicale si la instanta competenta teritorial sa judece cererile acestora
La sesizarea Colegiului de conducere a Curtii de Apel Brasov, Inalta Curte de Casatie si Justitie a judecat recursul in interesul legii ce a format obiectul dosarului nr. 19/2012, privind interperetarea si aplicarea dispozitiilor art. 28, alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54 /2003 (inlocuita cu Legea nr. 62/2011) cu referire la calitatea procesuala activa a organizatiilor sindicale in actiuni promovate in numele membrilor se sindicat, precum si a dispozitiilor art. 269 alin (2) din Legea nr. 52/2003 – Codul Muncii, privind stabilirea instantei competente teritorial in solutionarea conflictelor de munca in cazul acestor actiuni.
ICCJ in urma judecarii recursului in interesul legii a decis ca:
- Organizatiile sindicale au calitate procesuala activa in actiunile promovate in numele menbrilor de sindicat ;
- Instanta competenta teritorial in solutionarea conflictelor de munca in cazul actiunilor repspective este cea de la sediul sindicatului reclamant.
(Dispozitivul deciziei este prezentat in intregime in anexa nr. 1)
Pe marginea acestei decizii se impun urmatoarele consideratii:
- Ca orice act normativ, decizia ICCJ ar trebui sa respecte principiul neretroactivitatii. Asta inseamna ca este/va fi pusa in aplicare de la momentul adoptarii inspre viitor. Pe cale de consecinta, dosarele care sunt deja pe rolul instantelor ar trebui sa-si urmeze cursul pana la ramanerea definitiva a hotararilor, in timp ce doar noile dosare ar trebui sa fie inregistrate doar la Bucuresti, unde este sediul central al sindicatului, daca se doreste mentinerea reprezentarii prin SCMD.
- Mai exista posibilitatea ca reprezentarea in instanta a membrilor de sindicat sa se faca in nume propriu (cu sau fara asistenta unui avocat), iar instanta competenta in aceasta situatie este cea de la domiciulul reclamantului.
- Revenind la problema dosarelor care au fost depuse la instantele de judecata anterior datei de 21.01.2013 si care se afla acum pe rolul acestora, va trebui sa urmarim modul in care fiecare instanta va decide, de la caz la caz, cum va proceda pentru viitor in contextul noii decizii a ICCJ, avand in vedere obligatia legala a acesteia de a-si verifica competenta in cauzele deduse judecatii.
In functie de dezvoltarile ulterioare in domeniu, vom reveni cu precizarile necesare.
II. Onorariul de succes in dosarele pe recalculare catre Casa de avocatura Gilca&Vasiliu
Intrucat nu toti membrii de sindicat care au dobandit - in procesele pe recalcularea pensiilor – o decizie definitiva si irevocabila favorabila, nu au achitat onorariul cuvenit avocatilor, revenim asupra Notei de informare nr. 2 (77)/29.01./2013 cu rugamintea sa luati masurile necesare de anuntare a tuturor colegilor mentionati in tabelul respectiv pentru a le solicita sa achite aceasta obligatie financiara.
Va mentionam faptul ca in conformitate cu prevederile contractuale, SCMD va fi obligat – in situatia in care membrii de sindicat nu achita acest onorariu – sa suporte cheltuielile respective, urmand a se indrepta apoi impotriva celor in culpa, solicitand executarea silita prin instituirea unor popriri la casele sectoriale de pensii pana la concurenta sumelor datorate (onorariu plus cheltuielile de judecata).
De asemenea, va anuntam ca vom posta pe site-ul departamentului lista celor care nu vor achita onorariul respectiv pana la 15.04.2013.
SEFUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC
Col (r) Monica I. CALOIAN