Dragi colegi,
Vă redau mai jos un articol de suflet, al unui alt Teo, mai măiestrit în ale vorbelor decât mine. Mult adevăr în rândurile care urmează... Dar, există un dar. Şi el trebuie să se aplice unor luptători, fie ei şi în rezervă. Acela că lupta, războiul, trebuie duse până la capăt, indiferent cine îţi este duşmanul temporar. Lectură plăcută.
Al dumneavoastră, Teo.
joi, 21 februarie 2013
A reînceput bătaia de joc. S-a reluat joaca de-a v-ați ascunselea cu sufletele militarilor în rezervă, cu speranța lor de revenire la normalitate
 |
| Teo Pal |
Purtătorii de uniforme și de arme până la vârsta bătrâneții, nu mai sunt și, prin urmare, nu se mai numesc azi pensionari militari. Li s-a luat acest drept . Definitiv! Această categorie socială nu mai există. Ea a dispărut cu doi ani în urmă prin voința unor guvernanți demenți, conduși de un prim-ministru complexat și de un președinte de țară orbit de orgoliu și bolnav de ură. Ei, foștii pensionarii militari au devenit și sunt, acum, asistați social. Au fost trecuți în rândul celor mai năpăstuiți de soartă, obligați să stea cu mâna întinsă la mila publică. Realizările, munca, însăși viața lor, au fost șterse prin cârdășia guvernului, a președintelui și a ceea ce ar fi trebuit să fie Curtea Constituțională a României.
Guvernul care a generat tragedia a plecat. A fost spulberat de politicienii de azi. De aceia care, puși acolo și prin votul foștilor pensionari militari, au promis că din a doua zi a mandatului dat de popor vor repara răul și vor alunga nedreptatea, inclusiv umilința la care au fost supuși cei care ar fi trebuit să reprezinte, cu mândrie, militarii în rezervă și în retragere ai Armatei române, ai țării. Numai că, din chiar a doua zi după instalatrea în fotolii, au dispărut doar… promisiunile. Promisiunile care ,acum, s-au dovedit a fi incalificabile minciuni electorale.
Noii guvernanți, puși în fața propriilor promisiuni, se bâlbâie. Se contrazic. Aruncă vina spre cele patru zări, amână și evită rezolvarea tranșantă a nedreptății. Pentru că, nu vor o clarificare. Pentru că le convine situația. Ca urmare, s-a reluat bulibășeala pensiilor militare. A reînceput bătaia de joc. S-a reluat joaca de-a v-ați ascunselea cu sufletele militarilor în rezervă, cu speranța lor de revenire la normalitate. Se dansează bătuta cu bocancii pe viața bătrânilor care au trăit sub jurământul dat țării. Din nou, ca la reîntoarcerea într-un coșmar, acești bătrâni ai nimănui nu mai știu la ce să se mai aștepte. Viața lor este iarăși tulburată de amestecul politic nociv, de azvârlirea lor în dilema dintre speranță și teamă.
Ministrul de resort promite recalcularea. Ei, bătrânii foști militari, știu ce înseamnă asta. Au mai trecut prin recalculare, prin revizuire sau prin alte asemenea acțiuni ”reparatorii ”. Consecințele? Durere, batjocură, răsturnarea ierarhiilor militare firești, ură, sinucideri și morți de inimă rea. Pensionarii cărora le-a crescut acum pensia, se tem că le va fi redusă. Cei cărora le-a scăzut, au speranța că se va reveni la normal, dar sunt convinși că, fără vina lor, în acest fel vor atrage ura celor care pierd acum așa cum au pierdut ei în anii trecuți.
Pe de altă parte, prin vocea autoritară a tânărului nou premier, sunt asigurați, liniștitor, că nu va avea loc nicio recalculare. Deci, cei care au pierdut, nu-și vor mai recăpăta drepturile. Și spre surpriza generală, prim-ministrul le mai spune că, de fapt, vinovatul știut de toți nu este vinovat. De vină ar fi amărâții care, la ordin, de multe ori împotriva voinței lor, au muncit zi și noapte pentru distrugerea programată politic a unei categorii sociale de elită. Apare teama unor noi represiuni, de data aceasta asupra celor care, aflați sub arme, au executat niște ordine, așa cum jurământul îi obliga. Se deschide astfel un nou front de bătălie, unde vor cădea nevinovații, unde se vor plăti polițe, unde va înflori arbitrariul și unde, sunt sigur, vor fi sacrificați cei mici și fără de putere. Din câte se vede prin vocea premierului, vicelui său, adevăratului artizan al dezastrului, nu i se va întâmpla nimic.
Se pare că, în încheiere, ar trebui să ”trag” o concluzie. Nu pot. Fiindcă mi-au secat izvoarele înjurăturilor, fiindcă mi s-au închis porțile încrederii și fiindcă din suflet mi-a dispărut orice urmă de speranța în dreptate.
