Adrian Păunescu s-a întâlnit cu veşnicia
De Dorel Pietrăreanu
Fiecare muritor are dreptul să scrie ce simte!
Se pare că a
devaratele genii, ca şi sfinţii, sunt apreciate după ce asfinţesc!
Uriaşii culturii româneşti, marile valori se duc încet, încet într-o lume a stelelor mereu strălucitoare, de unde ne vor veghea şi poate ne vor îndruma către o mentalitate mai sănătoasă. Acum, a mai murit o bucată din noi, din România, şi ne doare mult. Pleacă dintre noi toţi cei buni, cei care ne-au îmbogăţit spiritual şi care ne-au luminat minţile. Ei pleacă, iar noi rămânem într-o Românie sărăcită pe toate planurile. Se pare că si Dumnezeu are de gând să-şi facă un cenaclu...
Nu am avut şansa de a-l cunoaşte pe “Omul” Adrian Păunescu, dar mă înclin cu admiraţie şi respect în faţa “Poetului” Adrian Păunescu, era omul care respira cuvântul, versul, poezia.
Fac parte din generaţia Cenaclului Flacăra. Atunci şi acolo, în liceul milita
r şi în şcoala militară, acest poet, prin Cenaclul Flacăra, mi-a adus o rază de lumină în adolescenţa mea cazonă, o speranţă care poate la vremea aceea ar fi încetat să mai existe. Nouă cine ne mai oferă acea speranţă astăzi? A fost omul care a umplut nu doar stadioanele ci şi inimile noastre în acele vremuri tulburi şi a ţinut tineretul conectat la cultura adevarată, la muzica bună, la viaţa frumoasă.
A fost un om angajat în toate evenimentele majore ale timpului său, şi prin aceasta a fost un exemplu. Cât a greşit, ce a greşit... să arunce piatra cel care e complet inocent, cum zice Biblia. În anii aceia întunecaţi, poetul Adrian Păunescu a fost o Flacără a spiritului liber. A avut o contribuţie importantă, atât cât timpul să i-a permis, în a da identitate unei "generaţii în blugi" care, se ştie, s-a răzvrătit contra comunismului, în 1989. Se cuvine să nu mai aruncăm cu noroi în acest patriot adevărat. Măcar în aceste zile!
Faptul că nu şi
-a renegat niciodată convingerile politice de stânga şi nu a făcut traseism politic după cum a bătut vântul, arată că era un om care avea curajul în a-ăi susţine crezul! Consider că angrenarea lui Păunescu în politică nu avea de-a face cu spiritul artistic al poetului. Adrian Păunescu nu avea nevoie de funcţii, deoarece el avea funcţia, brandul de Adrian Păunescu. Asta vis-a-vis de valoare. Poetul rămâne poet, iar epigonii, epigoni!
Consider că a fost un geniu al culturii române într-o perioadă neagră a istoriei române! Recunoaşterea valorii artistice însa rămâne şi va dăinui atâta timp cât fiecare dintre noi care citeste o poezie a lui Adrian Păunescu, se va regăsi în străfundul sufletului.
România este şi mai săraca şi mai tristă, iar noi tot mai singuri in faţa prostiei agresive, a subculturii şi demenţei unei societăţi profund bolnave.
Istoria o să-l aşeze la locul cuvenit în Panteonul Culturii poporului român, pe care atât de mult l-a iubit. Dacă şi pentru cât a greşit îl va judeca Dumnezeu. Păunescu va rămâne un strop de nemurire în istoria nefiresc de zbuciumată a românilor.
Cu siguranţă însă, a plecat supărat dintre noi, supărat pe vremurile pe car
e le trăim, pe imoralitatea care ne inconjoară, pe răutatea, avariţia ş aroganţa celor ce ne conduc astăzi, cei ce duc ţara către nicăieri, cei care cu voie sau fără voie, distrug speranţele, viitorul şi valorile autentice. Nu mai ştim ori, am cam uitat să iubim ţara, oamenii.
Sper ca de acum, undeva acolo sus, să aiba parte în sfârşit de linişte sufletească şi să continue să creeze poezii nemuritoare, pentru îngeri. Acolo unde a ajuns poate reuşeşte să facă o Constituţie a Raiului, în versuri. Maestre, când vei ajunge în audienţă la Domnul, roagă-l te rog să trezească românii din indiferenţă, prostie, manelism şi mitocănie!
Probabil că Maestrul ne-ar ruga să fim optimişti. Am rămas cu poeziile lui, deci nu suntem încă singuri!
Dumnezeu să-i ierte greşelile şi să-i liniştească sufletul, iar pe noi, românii, să ne facă mai buni!!
De Dorel Pietrăreanu
Fiecare muritor are dreptul să scrie ce simte!
Se pare că a
devaratele genii, ca şi sfinţii, sunt apreciate după ce asfinţesc!Uriaşii culturii româneşti, marile valori se duc încet, încet într-o lume a stelelor mereu strălucitoare, de unde ne vor veghea şi poate ne vor îndruma către o mentalitate mai sănătoasă. Acum, a mai murit o bucată din noi, din România, şi ne doare mult. Pleacă dintre noi toţi cei buni, cei care ne-au îmbogăţit spiritual şi care ne-au luminat minţile. Ei pleacă, iar noi rămânem într-o Românie sărăcită pe toate planurile. Se pare că si Dumnezeu are de gând să-şi facă un cenaclu...
Nu am avut şansa de a-l cunoaşte pe “Omul” Adrian Păunescu, dar mă înclin cu admiraţie şi respect în faţa “Poetului” Adrian Păunescu, era omul care respira cuvântul, versul, poezia.
Fac parte din generaţia Cenaclului Flacăra. Atunci şi acolo, în liceul milita
r şi în şcoala militară, acest poet, prin Cenaclul Flacăra, mi-a adus o rază de lumină în adolescenţa mea cazonă, o speranţă care poate la vremea aceea ar fi încetat să mai existe. Nouă cine ne mai oferă acea speranţă astăzi? A fost omul care a umplut nu doar stadioanele ci şi inimile noastre în acele vremuri tulburi şi a ţinut tineretul conectat la cultura adevarată, la muzica bună, la viaţa frumoasă.A fost un om angajat în toate evenimentele majore ale timpului său, şi prin aceasta a fost un exemplu. Cât a greşit, ce a greşit... să arunce piatra cel care e complet inocent, cum zice Biblia. În anii aceia întunecaţi, poetul Adrian Păunescu a fost o Flacără a spiritului liber. A avut o contribuţie importantă, atât cât timpul să i-a permis, în a da identitate unei "generaţii în blugi" care, se ştie, s-a răzvrătit contra comunismului, în 1989. Se cuvine să nu mai aruncăm cu noroi în acest patriot adevărat. Măcar în aceste zile!
Faptul că nu şi
-a renegat niciodată convingerile politice de stânga şi nu a făcut traseism politic după cum a bătut vântul, arată că era un om care avea curajul în a-ăi susţine crezul! Consider că angrenarea lui Păunescu în politică nu avea de-a face cu spiritul artistic al poetului. Adrian Păunescu nu avea nevoie de funcţii, deoarece el avea funcţia, brandul de Adrian Păunescu. Asta vis-a-vis de valoare. Poetul rămâne poet, iar epigonii, epigoni!Consider că a fost un geniu al culturii române într-o perioadă neagră a istoriei române! Recunoaşterea valorii artistice însa rămâne şi va dăinui atâta timp cât fiecare dintre noi care citeste o poezie a lui Adrian Păunescu, se va regăsi în străfundul sufletului.
România este şi mai săraca şi mai tristă, iar noi tot mai singuri in faţa prostiei agresive, a subculturii şi demenţei unei societăţi profund bolnave.
Istoria o să-l aşeze la locul cuvenit în Panteonul Culturii poporului român, pe care atât de mult l-a iubit. Dacă şi pentru cât a greşit îl va judeca Dumnezeu. Păunescu va rămâne un strop de nemurire în istoria nefiresc de zbuciumată a românilor.
Cu siguranţă însă, a plecat supărat dintre noi, supărat pe vremurile pe car
e le trăim, pe imoralitatea care ne inconjoară, pe răutatea, avariţia ş aroganţa celor ce ne conduc astăzi, cei ce duc ţara către nicăieri, cei care cu voie sau fără voie, distrug speranţele, viitorul şi valorile autentice. Nu mai ştim ori, am cam uitat să iubim ţara, oamenii.Sper ca de acum, undeva acolo sus, să aiba parte în sfârşit de linişte sufletească şi să continue să creeze poezii nemuritoare, pentru îngeri. Acolo unde a ajuns poate reuşeşte să facă o Constituţie a Raiului, în versuri. Maestre, când vei ajunge în audienţă la Domnul, roagă-l te rog să trezească românii din indiferenţă, prostie, manelism şi mitocănie!
Probabil că Maestrul ne-ar ruga să fim optimişti. Am rămas cu poeziile lui, deci nu suntem încă singuri!
Dumnezeu să-i ierte greşelile şi să-i liniştească sufletul, iar pe noi, românii, să ne facă mai buni!!
